Bookataria.ro - Ingredientele pentru o viata sanatoasa

Mergi la pagina principala »

Mai multe poze

Irational in mod previzibil

Disponibilitate: Disponibil la comanda (3-5 zile lucratoare, necesita confirmare stoc furnizor)

55,00 RON
SAU
Trimiteti unui prieten

Prezentare

Suntem cu toţii mult mai puţin raţionali decât presupune teoria economică standard. În plus, aceste manifestări iraţionale de care noi dăm dovadă nu sunt nici întâmplătoare, nici absurde. Ele sunt sistematice şi, din moment ce le repetăm iar şi iar, sunt previzibile.

Prin urmare, nu vi s‑ar părea logic să modificăm teoria economică standard, s‑o scoatem din spaţiul psihologiei naive (care adesea pică proba gândirii raţionale, a introspecţiei şi – cel mai important – a unei atente examinări empirice)?

Exact acesta este lucrul pe care încearcă să‑l realizeze domeniul în formare al economiei comportamentale – precum şi cartea de faţă, ca mică parte din acest demers.

Dan Ariely

O carte splendidă, care te şi pune pe gânduri, te şi amuză, vorbind despre o mulţime de lucruri: începând cu forţa remediilor placebo şi terminând cu plăcerile unui pahar de Pepsi. Ariely dă în vileag festele subtile, dar redutabile, pe care ni le joacă propria minte şi ne arată cum putem să nu ne lăsăm păcăliţi.

Jerome Groopman, profesor, Facultatea de Medicină Harvard

Dan Ariely este un geniu al înţelegerii comportamentului uman. Niciun economist nu reuşeşte mai bine să dea la iveală şi să explice raţiunile ascunse ale alegerilor noastre bizare, pe piaţă şi în afara ei. Iraţional în mod previzibil ne va remodela, o dată pentru totdeauna, felul în care vedem lumea şi pe noi înşine.

Detalii

Suntem cu toţii mult mai puţin raţionali decât presupune teoria economică standard. În plus, aceste manifestări iraţionale de care noi dăm dovadă nu sunt nici întâmplătoare, nici absurde. Ele sunt sistematice şi, din moment ce le repetăm iar şi iar, sunt previzibile. Prin urmare, nu vi s‑ar părea logic să modificăm teoria economică standard, s‑o scoatem din spaţiul psihologiei naive (care adesea pică proba gândirii raţionale, a introspecţiei şi – cel mai important – a unei atente examinări empirice)?
Disponibilitate Disponibil la comanda (3-5 zile lucratoare, necesita confirmare stoc furnizor)
Editura Publica
Autor Dan Ariely
 

 

Despre Bookataria.ro
Aflati mai multe despre noi si despre valorile pe care le promovam

Mai mult..

Newsletter

Social Media
Va invitam sa pastram legatura pe retelele sociale. 

Twitter Facebook

Sunteti pe :

Real Time Analytics
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea sunteti de acord cu folosirea acestor cookies. Aflati mai multe aici.
x